enigma otiliei


Leonardo Da Vinci 1

►→home

***Table of Content united architects
* Table of Content all Sites

click to download

enigma otiliei

În Melancolia lui Dürer, celebra gravură, G. Călinescu remarcă
„privirea indirectă“ (şi „noroasă“), pe care o denunţă în propria-i
adolescenţă formativă şi căreia îi opune dubiile meditaţiei mature, dar
tot prin acea privire a Melancoliei, metamorfozată. E aici un joc de
ipostaze şi contradicţii scump nu numai poetului din G. Călinescu.
Oricum, privirea indirectă, piezişă, ca atitudine lirică, e o idee profundă
şi plină de semnificaţii. Mai cu seamă dacă avem în vedere vocaţia
fundamentală a lui G. Călinescu, de a considera lumea (în care cuprinde însăşi persoana sa) sub specia comicului, deci abolind melancolia: el se situează pe sine, un liric în universul integrator, nu ca poet, ci în postură de poet. O disimulare piezişă, ce determină acea mefienţă aproape generală a criticii faţă de poezia călinesciană, bănuită de inautenticitate.
Doar că, pe aria întreagă a lirismului călinescian, mimetismul, pastişa,
imitaţia se revelează ca forme ale posturii, ale disimulării, ale „privirii
indirecte“. Ele nu reflectă o sărăcie, ci o caznă, o impoziţie, o deliberare din adâncime, o estetică ce se manifestă implicit prin elogiul meşteşugului (virtuozităţii), inspiraţiei luciferiene (condeiul arde „ca fosforul lui Mefistofel“): „Azi suflu meşteşugeşte / în spuma grea diafană, / şi strofa adesea plesneşte/Ca sticla veneţiană“. Suntem pe calea alexandrinismului, manierismului călinescian.
Ce este Enigma Otiliei (1938), dacă nu un roman comic? Dându-ţi
impresia unei jucării perfecte, de şuruburi şi arcuri, care de la prima
declanşare a mecanismului merge ca un ceasornic, epicul apare aici
prea pur, prea tehnic, fără altă motivaţie decât gratuitatea sa estetică prea evidentă; această tehnică pură ca un joc se aplică însă pe un material realist, instabil ca însăşi viaţa şi totuşi captat, încorsetat de recea voluptate a autorului. Stilul a fost redus la funcţia comunicării directe, elementele artistice ale prozei au dispărut — la un scriitor atât de bogat în valori imagistice, vădite şi în romanul anterior, Cartea nunţii (1933) —, resorturile psihologice înseşi rămânând ascunse (dar cu rezultate precise) în materialitatea faptică, schematizată, esenţializată până la caricatură — o caricatură încă romantică.
Enigma Otiliei nu te angajează afectiv, nu te absoarbe într-o altă
realitate, care să anuleze pe a ta proprie, ci te atrage, te amuză, te
farmecă, te subjugă estetic, îţi dă o plăcere pur intelectuală, gratuită,
ludică, joc din ce în ce mai plictisitor, mai steril, când e reluat. Comicului tehnic al romanului adăugându-i-se comicul propriu al eroilor: toţi sunt personaje de comedie caragialescă, având ticurile, resorturile mecanice ale eroilor caragialeşti, numai că — deosebindu-se de autorul Scrisorii pierdute — humorul călinescian s-a eliberat de veninul satiric, de cuţitul nemilos al zeflemistului, care avea o atât de vie conştiinţă a moravurilor. Caragiale e un nervos şi un îndurerat social (nu moral), în timp ce G. Călinescu e un cinic jovial. Prin faptul că se aplică aceloraşi tipuri, aceleiaşi epoci (cu o diferenţă poate de o generaţie şi, bineînţeles, într-o viziune despoliticianizată), cu aceeaşi tendinţă de a împinge comicul la delir, la absurd, humorul lui Călinescu se înrudeşte cu cel caragialesc. La ambii autori putem vorbi de amestecul de „moft“ şi de straniu uman în postură comică, la ambii putem observa inaptitudinea pentru tragic (la Gogol, comicul e tragic). Dar nici humorul lui Caragiale nu seamănă cu humorul sănătos, care sporeşte sentimentul vitalităţii în lector, ca la Creangă, la G. Brăescu ori la Al. O. Teodoreanu. Pe când însă la Caragiale distingem humorul morbidităţii sociale, la G. Călinescu, aici, se poate vorbi de un humor al morbidităţii biologice: humor terţiar la Simion, comic luetic la Titi, reacţii mecanice de natură endocrină la Aurica (insatisfacţie sexuală), ori la Aglae (histeria).
Ca tip de erou balcanic, bucureştean, Stănică Raţiu, personajul
exemplar al romanului, merită să fie considerat o creaţie de prim rang, pe linia epicii româneşti, în galeria noastră naţională, alături de Dinu Păturică şi Lică Trubaduru. Ceea ce sporeşte semnificaţia sa este o anumită simpatie a autorului faţă de versatilitatea (cum o numeşte) structurală a unui personaj mimetic, capabil de judecăţi moral-valabile şi chiar de transpoziţii sentimentale în lume ale moralului, deşi actele lui rămân permanent imorale — ca şi cum autorul ar preţui în canalia inteligentă eforturile, echivalând inteligenţa activă, bună, cu o muncă ce trebuie răsplătită. În cadrul „balzacianismului“ (interese de afaceri, de succesiune) din Enigma Otiliei, cel mai îndreptăţit să-şi însuşească banii avarului Giurgiuveanu este singurul care munceşte pentru însuşirea lor, prin inteligenţa dedicată acestui scop: Stănică Raţiu. Această interpretare a lui Stănică poate fi temeinic sprijinită pe ideile din eseul Domina bona (1947), unde pentru Călinescu „labilitatea (lui Caragiale) vine din inteligenţă“, Conul Leonida fiind apreciat drept o „minte dialectică“, deoarece „sare iute peste contradicţii“. Incoerenţa eroilor lui Caragiale o consideră Călinescu drept
„o tensiune a spiritului“, deci „un fond“, şi el zice despre Caţavencu, burlesc memorabil:„Că expoziţia ideilor este extravagantă nu importă, fundamental este că eroul trăieşte mari senzaţii ideologice“, căci „a profera cuvinte incoerente nu înseamnă a fi şi fără fond“, iar despre mentorul Junimii: „Maiorescu e credincios unei „idei“ şi nu poate înţelege şi pe cealaltă“ şi „o astfel de obstinaţie îmbunătăţeşte fiinţa etică, însă o sărăceşte de experienţe morale, pentru ca tot lui Maiorescu să-i fie retrasă excelenţa fiinţei etice liniare, în favoarea meandrelor labile ale „experienţelor morale“: „Un Tănase Scatiu superior, subtil, uşor melancolic, energic cu delicateţe este Titu Maiorescu“.
I. NEGOI|ESCU, Istoria literaturii române, vol. 1, Editura Minerva,
Bucureşti, 1991 (indicat pe foaia de titlu corect: 1992), p. 184-185.

Please contact the autor for suggestionsor further informations: dannmihalache@gmail.com.
Leonardo Da Vinci 1

►→home

***Table of Content united architects
* Table of Content all Sites

MORE INFORMATION ON MY OTHER SITES:

architecture, literature, essays, philosophy, biographies

►→ united architects;
►→ united architects – legislaţie;
►→ united architects – legislaţie 2;
►→ united architects – legislaţie 3;
►→ united architects – legislaţie 4;
►→ united architects – essays;
►→ united architects – writings;
►→ united architects – biographies;
►→ united arhitects – great architects;
►→ united architects – poetry;
►→ united architects – art;
►→ united architects – essays, philosophy;

free counters

Advertisements

1 Comment

  1. online said,

    invatat o multime

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: